Doctrina nu se învață, se pasează!

Dispreț. Probabil aceasta este starea pe care o am în momentul de față în legătură cu tâmpeniile făcute de premier și miniștrii din ultimii doi ani. După ce că trăim într-o țară care mai are un pic și ajunge la miraculoasele standarde al Somaliei, primul ministru Victor Ponta vine la Pitești să ne arate, încă o dată, ce înseamnă învățăturile „Ilici” și Năstase. Nu mai țin minte cum am ajuns să preiau subiectul Arpechim, încă din primele luni când lucram în presa argeșeană, dar, astăzi, am observat cu adevărat interesul pe care omul pus în fruntea Guvernului l-a arătat oamenilor care de aproape trei ani nu au ce să mai pună pe masă.

Un grup de protestatari l-au întâmpinat, după umila mea părere, cum se cuvine: huiduieli și înjurături. Reacția lui Ponta a fost una demnă de un om venit direct din cârciumă. A trecut pe lângă ei ca și cum nu ar fi existat. Nu îmi rămâne sî cred că pentru acei amărâți sloganul „Dreptate până la capăt” nu este altceva decât „Sărăcie până la moarte”. Cum Dumnezeule să fi atât de ignorant? E simplu. Epoca Năstase a demonstrate ce înseamnă ignoranța. „Tătucul” politic al actualului premier a demonstrat în nenumărate rânduri că e mai important ca în timpul mandatului să fi un egoist și să nu lucrezi pentru idioții care vor să își câștige o pâine cinstit pe meleagurile autohtone (amintim cazul „Mătușa Tamara”).

De câte ori deschid televizorul sau îl vad „face to face” am impresia că acel zâmbet meschin spune „dormi liniștit, mâine o să mai ai o taxa în plus” și, cu toate că tot astăzi s-a anunțat revenirea la construirea autostrăzii Pitești – Sibiu, „nu ne permitem, e prea mare. O să facem București – localitatea unui alt baron roșu.

Bun venit în România. Țara în care democrația și drepturile oamenilor sunt doar o cărticică de colorat pe care scrie „pentru retardați”. 

Postare fără sens. Văd și plec

Trăim într-o lume anapoda.

Crescuți creștinesc, cu frică de oameni invizibili și duși la vot pentru că așa e normal.

Pe tot parcursul celor ceva ani de viață, bărbatul învață mai întâi să sugă la țâță, iar după să își arunce ochii după țâțe.

Femeia, la început învață să sugă la țâță, după, le vrea mai mari decât a putut să i le ofere gena, și învață pe parcurs să sugă pule.

Unele o fac din plăcere, altele pentru bani sau pentru funcții.

Asta e partea a doua.

Știu că nimic de mai sus nu are nicio noimă.

Nu-mi pasă.

Pe stradă vezi fetițe botoxate și sprâncene din creioane.

Un atuu pentru cocalarii fără creier.

Tot pe stradă vezi cocalari plini de steroizi.

Pizde ude după ei.

Un pletos pe Strada Mare.
E înjurat și jignit de marea masă de cocalari.
Merge mai departe.

Un ateu trece pe lângă biserică.
Nu se închină.
Babele îl fac pocăit sau satanist.
Nu-i bai.
Merge mai departe.

Trece o călugăriță, nimeni nu o bagă în seamă. Se oprește lângă un cerșetor. Parcă ar scoate un leu dintre țâțe. Se uită și pleacă mai departe.

La același cerșetor se oprește un bătrânel cu părul alb. Avea două pâini în mâinile stafidite de trecerea timpului. Îi oferă una. Cerșetorul aruncă cu pâinea după el. „Du-te-n pula mea de boșorog! Eu vreau bani!” îi replică omul străzii cu o venă din mijlocul frunții care mai avea un pic și împroșca trecătorii cu sânge.

Tot pe Centru, o familie cântă. Vor sa pună în seara asta o pâine pe masă. Oamenii trec nestingheriți cu iPhone-ul la ureche.

Vreau să scap de Pitești.

Fug.

Ajung în Vama Veche.

Cobor din autobuz. Văd un grup de punkeri.

Îmi cer un leu.

Le spun că n-am.

Mă opresc la Pirați.

Beau o bere. Nu imi ajunge, dar nu mai au Stejar.

Fug pe plajă.

Nu stau mult și îmi aduc aminte de ceva ce nu vream. 

Imi iau un PET de Skol la 5 lei.

Il beau.

Ma uit în jur și nu văd nimic interesant.

Am plecat. 

M-am plictisit.

Mă întorc în Provincie, la Pitești.

The King is dead! Long live Nicolescu!

Au trecut ani de când conducătorul judeţului a intrat în „conflicte” cu instanţele de judecată. Am fost printre muţii „scriitori” din presă care au relatat neregulile făcute de bătrânul preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş. 

Din 2011, Nicolescu a început o luptă acerbă cu Justiţia, care rând pe rând a pierdut-o. Ba a câştigat unele recursuri, ba le+a pierdut, dar în final verdictul a fost nefavorabil în privinţa sa: trebuie să lase afacerile CJ pentru un simplu post de funcţionar public. Asta, oricum va fi până în momentul în care concediul său se va termina şi va trebui să înfrunte realitatea.

Au trecut ani în care fostul preşedinte al CJ Argeş a tăiat şi a spânzurat în privinţa investiţiilor, dar şi a banilor daţi către primării. Toată această „poveste de iubire” a ajuns la un sfârşit precum preconiyau mulţi argeşeni, dar rezultatul va trebui să rămână aşteptat. Va fi un interimat pe o perioadă de şase luni, cel mai probabil preluată de vicele CJ, Florin Tecău, care va fi micuţa marioneta a lui Nicolescu. Cu toate că baronul nu va mai avea drept de semnătură, deciziile vor fi luate din umbră şi interimarul va hotărî prin punctul de vedere al „Vecinului”.

Argeşul a fost un judeţ roşu şi va rămâne la fel! 

Cine are nevoie de credință când avem biserici?

Nu am crezut vreodată că îndoctrinarea religioasă va ajunge în secolul XXI să pună stăpânire în așa hal pe rațiunea omului modern. Dar, uite că se întâmplă acest lucru. Creștinii au reușit să închidă paginile "Iisus Hristos", "Dumnezeu", "Zeus" şi suspendarea voluntară a altora prin campania masivă pe care au făcut-o pe Facebook.

Prin acest act a fost încălcată, în primul rând Constituția Ronâniei care prevede clar prin articolul 21că "libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale.". În al doilea rând nu văd de ce să nu îmi urmez raționamentul și să mă iau dupa o idee creată pentru a manipula sau pentru a câștiga sume impresionante de bani care se duc la „slujitorii Domnului” și în construcția de monumente care ar bate oricând și cele șapte minuni ale lumii antice.

Nu cred că mai trăim în Evul Mediu când regii erau supuși Papei de la Roma și când orice „necredincios” era torturat până la ultima suflare pentru că nu credea într-unul dintre cei Dumnezei – cel catolic sau cel ortodox. Tind să cred că încă mai există o fărâmă de libertate prin care omul modern poate decide dacă își va lăsa copilul să nu participle la orele de religie unde se pompează informații dintr-o carte tradusă de miliarde de ori (în majoritatea cazurilor de către biserică) sau că omul evoluat din ziua de azi poate trece de ideea „Mă va pedepsi Dumnezeu dacă nu îl finanțez pe părinte să își ia ultimul model de Lexus”.

Am scris de atâtea ori, în prezent, cu toate că oamenii mor de cancer și de alte boli incurabile, într-un stat care se crede modern o mare parte din fondurile bugetului de stat se duc către biserică pentru construcția de noi lăcașe de cult (amintesc că o dată la trei zile apare unul nou) și nu spre cercetare. Românii au o istorie în medicină, dar din momentul în care biserica a preluat din nou frâiele economiei ne putem lua la revedere de la a mai descoperi ceva nou.

Am spus-o și o să mă repet de câte ori este nevoie: nu cred în existența unui Dumnezeu, Allah sau oricare alt nume dat de oameni pentru o nevoie sclavagistă.

România comparabilă cu un bețiv notoriu

România a ajuns ca un bețiv notoriu care când încearcă să ajungă acasă merge un pas înainte, doi înapoi și după pic, iar când încearcă să se ridice uită drumul inițial și se duce...înapoi. Au trecut 24 de ani de când Republica Socialistă Română a picat și au venit la guvernare foști comuniști, acoliții și „studenții” lor, iar țara noastră nu a trecut de un nivel de civilizație, cu toate că am intrat in Uniunea Europeană și NATO.

Revoluția din ’89 a fost o mică demonstrație a unor copii care vroiau să introducă în țară o adevărată democrație dar din câte se vede au reușit doar să își piardă viața pentru ca odraslele lor să vadă la televizor niște oameni care se dau democrați și care de fapt sunt conduși din umbra de foști membrii convinși de partid, astfel încât doctrina de stânga să continue.

Istoria României de la abdicarea lui Cuza a arătat un declin din toate punctele de vedere. Primul rege al României mici a încercat ceva, a reușit, regele României Mari a reușit să facă mai multe, iar după a început declinul. Din momentul în care a murit regele Ferdinand și a preluat Carol al II-lea (ambele mandate), mareșalul Ion Antonescu sau Mihai I România a fost în picaj liber și într-o „comunizare” excesivă. De la România „dodoloață” am ajuns un stat redus din punct de vedere al teritoriului și al valorilor naționale.

La sfârșitul anului 2013, când ar fi trebuit să valorificăm persoane cu o inteligență mai mare decât a lui Mircea Eliade sau  a lui Ferdinand (din punct de vedere politic), am ajuns să îi „aruncăm” afară ca să se bucure străinii, iar noi să rămânem cu niștre scriitori de cărți pușcîriabili (Adrian Năstase) sau premieri care copiază cuvânt cu cuvânt lucrări ale unor oameni care au muncit (Victor Ponta).

România la sfârșitul anului 2013 a ajuns o rușine pentru titlul de țară europeană, care conform actualei guvernări, merge mult mai bine față de anii trecuți. 

Romania, popor de idioti

Parlamntarii au reusit sa mai puna un sut in gura presei prin proiectul de lege prin care calomnia si insulta devin fapte penale. Din momentul in care acestea devin ijnfractiuni jurnalistii trebuie sa se gandeasca de 1 0ori inainte de a publica un articol, plus ca in secolul 21 omul de presa inca nu pate scrie despre ce se intampla pentru ca trebuie sa stea cu frica in san ca. politician sau un infractor ar putea sa il dea in judecata pentru simplul fapt ca a informat populatia.
Suntem u. popor caredoar iese in strada si la primul contact cu fortele de ordine fuge de parca l-ar fi vaut pe Dracu' si in acest fel nu o sa pte realiza absolut nimic. Ne-am ales o gloata de parlentari care, din cate se pare, nu au facut nimic altceva decat sa ne puna biruri si restrictii. Da, aici e vina electoratului care a incredintat puterea unor fosti comunisti care nu vor altceva decat subjugrea popultiei prin acuze aduse fostei guvernari, astfel incat regretatul Petre Tutea are dreptate cand spunea ca "am facut puscarie pentru un popor de idioti".
Romania o sa se trezeasca deja cand e prea tarziu, nu o sa mai existe nimic romanesc si parlamentarii deja o sa aiba buzunarele prea plina ca sa mai poata cara din buzunarele idiotuli electorat.

Zăpadă cu Hrușcă și Bănică Jr. Cum își dau românii banii pe concerte fără sens

Primi fulgi de zăpadă au început să cadă în luna decembrie. Cum vin sărbătorile de iarnă unele vedete revin la viață și încep să cutreiere țara în lung și în lat ca să își umple conturile bancare la fel cum Moș Crăciun își umple tolba de cadouri pentru copii. Cele mai elocvente exemple sunt Ștefan Hrușcă și Ștefan Bănică Jr.

Începem cu al doilea, „micul Elvis obosit al României” care 11 luni pe an dă din gură, mai cu sens, mai fără sens la o televiziune română consacrată într-o emisiune unde vedetele își rup genunchii, mâinile și gâtul pentru a face „fapte bune”. Este vorba de tembelemisiunea „Dansez peste tine”, unde acest rockțn roller obosit gesticulează și țipă mai rău decât Dan Negru constipat pe budă. În luna decembrie învie și începe să iasă în fața românilor să le cânte aceleași piese an de an ... deh, e greu să compui ceva nou când zânele nu te mai suportă. Din câte am observat, deja foarte multă lume a uitat de artistul Bănică Jr.  și îl vede doar ca omul zbierător de tembeliziune. Poate e mai bine așa, într-un fel..

În luna sărbătorilor de iarnă toți românii îi pronunță numele, fie că le place, fie că vor să glumească. Ștefan Hrușcă, un naționalist convins, care s-a mutat de prea mulți ani în Canada, vine an de an în perioada Crăciunului să le cânte colinde de prea mult timp apuse miilor de români care plătesc un bilet la concertul „leristului”, cu toate că suma aceea este masa lor de Crăciun și Revelion adunată.  Probabil mulți nu au auzit de un CD player sau de internet și fug cât îi țin plămânii să îl auda pe „Crușcă” cum cântă trei acorduri la chitară și vociferează în microfon „Leru-i ler și iară ler” (ce Dumnezo e un ler!?).

Mai sunt și unii artiști care au mai multe concerte în această perioadă, dar și în timpul anului ajung pe la festivaluri sau concerte simple, astfel încât lumea îi poate vedea și asculta fără ca afară să fie -ț grade și să își sacrifice banii de sărbători pe niște concerte de doi lei. 

Religia, boala de care suferă mulţi

Tind să cred din ce în ce mai mult că religia nu a ajuns altceva decăt o boală mintală de care oamenii obişnuiţi se folosesc pentru a arăta cât de nemiloşi şi idioţi sunt. Nu am ajuns la această concluzie întâmplător ci faptele pe care „adevăraţii creştini” le fac la pupăturile în masă, duminica la Biserică şi, nu în ultimul rând, istoria.

Încă de la răspândirea creştinismului, oamenii au încercat să oblige pe orice necredincios să creadă prin diverse metopde precum cruciadele sau torturi infernale. Dar pentru ce? Pentru un „om invizibil care trăieşte în cer, care vede orice mişcare pe care o faci şi care te va trimite în iad să suferi, sa te înneci, să arzi, dar care te iubeşte” (George Carlin). Acest aspect mi se pare absolut hilar, este o „divinitate” care te iubeşte, dar în acelaşi timp te va face să suferi pentru o eternitate.

Revenind la perioada contemporană, nu este un lucru neştiut că de fiecare dată când se scot mumii stafidite la pupat, creştinii fac mai multe aşa zise păcate decât ar face într-o zi normală: se bat, se îmbrâncesc, înjură ca românul de ce-i vine în minte şi lista poate continua, dar în acelaşi timp sunt creştini.

Nu mai zic despre adunările de duminică pentru liturghie când toată floarea vestită a tinerilor de peste 70 de ani se strâng la bârfă în biserică. Dacă ar exista un loc unde poţi afla orice despre vecini sau ce a vorbit ponta la televizor toată săptămâna, acel loc este biserica.

Ei plang, cainii musca

De fiecare data cand apare un subiect de tipul “senzational” toti internautii sar ca din foc cu parerile pro si contra. Acum doua saptamani a aparut cazul copilului ucis de caini in Parcul Tei din Bucuresti. Din prima secunda a mediatizarii nefericitului eveniment trei sferturi din “faisbuchistii” romani au trecut de partea contra.

Nu doar o data am auzit sau am citit ca nu a fost vina acelui caine. Da, sunt de acord intr-o oarecare masura deoarece babele care au grija de caini si sar cu bastonul si injuraturile aferene la hingherii care, teoretic, isi fac meseria, au uitat ca exista si nu l-au mai hranit vreme de cateva zile, iar din cauza asta poate a sarit la copil. O alta aberatie pe care am auzit-o ar fi cum ca pustiul s-a dus sa “tachineze” cainele si patrupedul s-ar fi simtit amenintat si l-a atacat, cu toate ca parcurile au fost inventate pentru recreere si pentru ca parintii sa isi scoata odraslele la joaca intr-un loc, teoretic, lipsit de pericole.

Intr-o alta ordine de idei, dupa gandirea mea, nu ar fi mai bine ca oamenii sa iasa cu pustii in parc fara sa isi mai faca griji ca patesc ceva din cauza patrupedelor sterilizate si aruncate inapoi pe strazi? Toata lumea se plange ca “vai doamne, tinerea cainilor in adaposturi costa prea mult” sau ca “primariile au mai multi bani si asa alesii locali pot fura mai mult”, dar nu stau o clipa sa se gandeasca cat costa ingrijirile medicale a miilor de oameni atacati de maidanezi anual.

Am mai scris intr-un articol precedent si acum ma repet. De ce ONG-urile si oamenii atat de iubitori de animale nu iau cate un maidanez (cel putin) dupa strada acasa, sa il ingrijeasca, sa il spele si sa ii faca toate cele necesare? Este simplu. E mult mai usor de aruncat cu vorbe, de tastat sau de iesit in mijlocul orasului la proteste decat sa stai sa ai grija de un animal.

Solutii sunt destule, dar lipsa de creier loveste drastic

Solutii pentru scaderea numarului de caini fara stapan de pe strada sunt nenumarate, dar lipsa de folosire a organului oarecum vital pentru multi nu face decat sa se vada una singura, adica eutanasirea. In urmatoarele randuri incerc sa dau cateva exemple.

1.       1. Construirea de mai multe adaposturi pentru cainii fara stapan.

Da stiu! Lipsa de fonduri. Asta nu ar mai fi o problema atat de mare daca din impizitele anuale s-ar ceda 2% catre adaposturi si nu catre Biserica sau alte ONG-uri fara sens.

2.       Biserica Ortodoxa Romana sa cedeze anual o anumita suma.

BOR strange anual sume cu foarte multe zerouri, atat de la bugetul de stat cat si de la enoriasi. Aceasta in loc sa le foloseasca pentru cauze caritabile si de bun augur le folosesc in scopuri strict egoiste precum construirea de noi lacasuri de cult (in Romania apare o biserica o data la 3 zile), impopotonarea Patriarhiilor cu fel si fel de obiecte care de care mai aurite sau inoirea parcului auto destinat preotilor.

3.       In bugetul anual intocmit de Guvern sa se prevada un beget special

In bugetul intocmit de Guvern la inceputul fiecarui an ar trebui sa se prevada o anumita suma de bani pentru ingrijirea, sterilizarea si chiar eutanasirea cainilor (mai ales a celor agresivi sau bolnavi).

4.       Donatii

Cei care au salarii foarte mari sau oamenii de afaceri, mai ales cei care sunt impotriva eutanasierii ar putea dona atat bani cat si terenuri pentru construirea de noi adaposturi.

5.       Adoptia

Pentru a nu se crea o supraaglomerare in adaposturi fiecare militant ar trebui sa ia macar un patruped acasa si sa il ingrijeasca cum se cuvine, iar in cazul in care il scoate din adapost si il lasa din nou pe strazi sa fie sanctionat temeinic de lege ca a doua oara sa nu o mai faca.

Problemele de acest fel nu o sa inceteze in viitorul apropiat, chiar daca se militeaza atat de mult. Numarul cainilor de pe strazi va creste, iar numarul persoanelor atacate sau chiar ucise de caini va creste mult mai mult.

Protestele activistilor create din lipsa de ocupatie

Nu deschid dimineata ochii bine si intru pe diverse site-uri de stiri si pe Facebook. De cand ma stiu principalele stiri pe care le vad, sunt puse in asa fel incat sa sara in ochii internautului, sunt cele despre scandaluri, batai, crime si vedete care au pozat cu o tata la vedere sau cu fofoloanca sculata.
Presa, in momentul de fata, nu a ajuns decat un mijloc prin care romanul de rand se amuza ca la un spectacol, urmand ulterior sa o comenteze in modul in care a inteles articolul respectiv. Daca e politic o sa arunce cu pietre in stanga sau in dreapta, daca e social arunca vina pe societate, guvernare sau pe "tinerii needucati" si asa mai departe.

In ultima saptamana s-a batut pasul pe loc la doua subiecte de o fascininare fara egal, atat pentru presa cat si pentru romanul de rand care sta cu mainile in san.
Rosia Montana adusa din nou la viata
Primul subiect nu este chiar unul de noutate deoarece se refera la Rosia Montana. Nu pot sa zic ca sunt pro sau contra. Este o buba veche a tarii in care traim. Pe de-o parte ar crea locuri noi de munca, dar pe cealalta parte ar dauna enorm naturii. Timp de cateva zile, in mai multe orase din tara, activistii pentru mediu sau simpli oameni au iesit in strada pentru a incerca sa rezolve problema pentru ca fauna de acolo sa nu fie pusa in pericol, un lucru bun privit din perspectiva unui ecolog, dar se stie foarte bine ca oamenii de acolo au lucrat aproape toata viata in mine si altceva nu le-ar aduce painea pe masa. Acum ramane intrebarea: "Ce e mai important? Omul sau natura?".
Problema cainilor maidanezi devine mult mai grava
Al doilea subiect, tratat mai mult si mai apasat de autoritati este cazul copilului de patru ani ucis in Parcul Tei din Capitala.
Cainii maidanezi nu sunt o problema doar in Bucuresti, ci in toata tara. Zilnic ajung la spital zeci de oameni atacati de "cel mai bun prieten al omului lasat de izbeliste pe strada", iar in acest fel sunt cheltuiti mai multi bani pe ingrijirea pacientilor decat daca s-ar face mai multe adaposturi. O alta problema in acest subiect apare cand familia micutului deschide televizorul si le aduce aminte in mod constant modul in care a fost ucis. Impactul psihologic oricum a fost unul imens (nu cred ca i-ar convenii cuiva sa ii moara copilul la o varsta atat de frageda, daramite intr-un mod ca acela).
Pentru a nu se repeta un asemenea incident multi dintre alesii locali si nationali au sugerat eutanasierea cainilor, dar ca de obicei ONG-urile au sarit de cur in sus ca nu trebuie sa facem rau animalelor, cu toate ca "ucigasul" copilului era detinut de un ONG (Caleidoscop) pe care il adoptase cu ceva timp in urma, si in loc sa fie intr-o casa/adapost a fost lasat liber pe strazi.
Acum imi pun eu intrebarea, activistii din ONG-urile pentru protectia animalelor unde traiesc? Sub pamant? Ei chiar nu se plimba pe strazi? Chiar nu vad cetele de 10-15 caini liberi care, cum le sunt calcat teritoriul, sar la oameni? Chair atat de idioti sunt? Daca tot sunt atat de iubitori de animale de ce nu le adopta si sa le ofere un camin? Probabil la aceste intrebari voi ramane fara un raspuns pana in clipa finala.

Activistii nu fac nimic altceva decat sa iasa in strada si sa arunce cu noroi peste tot sustinand cu varf si indesat faptul ca animalele au si ele drepturi, in loc sa stranga fonduri sau sa se zbata pentru a crea adaposturi si pentru preluarea cainilor maidanezi dupa strazi.

BOR: „Vrem bani de la Stat și acatiste!”

În ultima perioadă, mai mulți tineri au început să posteze diverse imagini sau texte referitoare la stoparea finanțării Bisericii de la bugetul de stat, dar din câte se pare acest lucru nu se va întâmpla datorită influenței politice a religiei la noi în țară.

Nu este prima dată când o spun: Da, sunt de acord ca Biserica să nu mai primească bani de la bugetul de stat. Cine vrea să contribuie să o facă, eu unul prefer ca banii din impozitele plătite de mine să se ducă la orfelinate, spitale etc și nu la popi.

De unde a început finanțarea de la stat pentru Biserici?

Încă de la recunoașterea Bisericii Creștine, împărații, regii și conducătorii statului au decis ca o mare parte din veniturile lăcașelor de cult să vină de la stat pentru modernizarea acestora și pentru bunul trai al slujitorilor Domnului.

Așa s-a întâmplat și în România până în anul 1863 când Alexandru Ioan Cuza a decretat ca toate averile mânăstirești din România sunt și raman ale statului, lucru care a rămas până în 1990, când a căzut comunismul (teoretic).

BOR nu renunță la bani

După ce, acum câteva luni, deputatul Remus Cernea a venit cu un proiect de lege prin care finanțarea bisericii să ia sfârșit, fețele bisericești au sărit de cur în sus că nu e drept justificând că proprietarea pe clădiri și terenuri este a Bisericii.

Printre primele persoane care s-au răsculat a fost Constantin Stoica, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române declarând că: ''Sprijinul de la bugetul de stat pentru culte nu este un privilegiu, ci o obligatie asumata de statul roman dupa confiscarea proprietatilor bisericesti mai intai de catre Alexandru Ioan Cuza, iar apoi de catre regimul comunist. Cea mai mare parte sunt institutii publice, spitale, scoli, gradinite".

Unde este libertatea de alegere garantată de Constituție?

Conform Constituției României și a Drepturilor Omului, fiecare persoană are dreptul de a alege liber cui, la ce sau unde să își redirecționeze banii. Acum, îmi pun eu întrebarea: de ce sunt obligat să plătesc preoților benzina și mașinile exorbitant de scumpe? Sau de ce să nu îmi trimit cei doi la sută din impozite unde vreau eu?

În al doilea rând ridic un alt punct de vedere. Tot timpul BOR, pe lângă banii primiți de la enoriași, care nu sunt puțini, mai au și monopolul pus pe confecționarea și comercializarea produselor bisericești, care iar nu sunt ieftine.

Astfel BOR, chiar dacă are venituri peste venituri, tot continuă să cerșească bani de Guvern. Oare se va termina vreodată acest non sens?

Vedete cu ochii vineti si placerea romanului

Tinand cont ca in ultima perioada am aut ceva mai mult timp liber, am stat mai mult si am navigat pe chestia numita intenet si Facebook. Nimic nou pana aici, problema care mi-a sarit in ochi a fost abumdenta de stiri, de tot rahatul, despre vedete batute sau milionari cate si-au pus scula la "gadilat" in vazul lumii. Ok, in prima zi cand am vazut stirea despre Alexandra Stan am zis: 'bine, inca o pseudocantacioasa incearca sa revin in atentia publicului", dar din cate se pare toata porcaria asta a degenerat intr-un vortex in care au fost atrasi, atat jurnalistii cat si alte vedete care au inceput sa se planga despre bataile primite de-alungul timpului. Ca cititor de presa de ce m-ar interesa faptul ca pitipoanca x sau y si-a luat-o in freza de la iubit, amant sau nea Tz pentru ca nu a stiut cum sa o suga in asa fel incat personajul sa aiba un happy ending? Si ce e mai interesant este faptul ca poporul roman prefera o stire de genul decat una despre cultura. Chiar asa scazut este IQ-ul internautilor romani?

Rockul românesc - între plăcere și portofel

Văd în fiecare zi aberații din ce în ce mai mari în muzica românească. Acest lucru este vizibil, de foarte mult timp, în genurile pop, dance, manele ș.a.m.d. Marea bubă vine în momentul în care goana după bani sau fițele de mari staruri vin din partea artiștilor rock, care pe vremuri erau destul de uniți și nu aruncau cu noroi unii în alții sau în fani.

Cele mai recente exemple sunt ale trupelor IRIS și Phoenix, care pe vremuri erau monștrii sacrii ai rockului românesc. Acum sunt două epave batjocorite de vreme și de fumurile create. Argumentele sunt destule, și extrem de vizibile. Phoenix au trecut prin Ț formule într-o încercare eșuată de a reveni la calitatea pe care o aveau odinioară, dar fără cel mai mic succes. Solistul, Nicu Covaci, a îmceput să alerge după bani încercând să își umple buzunarele cu bani procedând ca un „hauiduc” care stă îm Parlament.

Pe cealaltă parte, vorbim de IRIS. De când a plecat Minculescu a apărut o instabilitate imensă între membrii trupei. Nelu Dumitrescu a încercat să îl aducă pe „defunctul” solist Toni Șeicărescu, dar cu ce rezultat? Nici unul. Acesta, după doar șase luni a început să își ia lumea în cap și să se gândească că ar fi mai bine să se întoarcă la cântat de balade pentru fetișcane de 14-15 ani la Direcția 5.

Despre calitatea muzicii pe care o produc acum așa zișii „grei ai muzicii” românești nu are rost să mai comentez. De la album la album se vede clar cum fiecare ritm devine mai slab, cum fiecare solo de chitară e făcut mai în dezgust decăt precedentul și lista poate continua la nesfârșit.

Întrebarea mea și motivul pentru care am început să îmi aștern gândurile de mai sus într-o pagină de Word este de ce trupele bune, care chiar dacă nu sunt cunoscute atât de mult sau nu sunt așa ascultate nu încep să își arate colții unii la alții și să gândească cu portofelul? Din punctul meu de vedere, trupele precum Celelalte Cuvinte, Travka, Krypton și altele încă mai urcă pe șcenă cu același entuziasm ca acum 10-20-30 de ani și încă pun în prim plan dorința de a le demonstra fanilor că încă se mai poate face muzică din plăcere.