Dar eu cu cine votez?

A început o nouă campanie electorală, o nouă perioadă în care politicienii fac vizite pe unde apucă pentru a obține voturile pentru un mandat de patru ani de somn. Nu mai contează că ești în casă, pe stradă sau în mașină, peste tot auzi aceleași promisiuni, care nu vor fi onorate în veci, ci sunt simple slogane de prostire a românului care încă mai are o fărâmă de speranță că ceva se va schimba.

Politica românească sau prostituție legală pe banii contribuabililor. Așa am ajuns să văd persoanele care au furat votul prostului de rând și au ajuns în Parlamentul României sau cel European. Ne e mai bine față de cum ne era acum 10 ani? Nu! Mai rău, da. Acorzi un vot, acorzi încredere, cel puțin în mod teoretic. Acum mai degrabă, votezi și pierzi.

Nu fac deosebiri între culoarea politică, toți sunt la fel, astfel mintea mea a fugit la opera lui Caragiale, „O scrisoare pierdută”, mai ales la pasajele în care votantul amețit bine de aburii alcoolului întreba în stânga și în dreapta „Eu cu cine votez?”. Oare toți românii sunt așa? Amețiți bine de minciunile politicienilor?

Doctrina nu se învață, se pasează!

Dispreț. Probabil aceasta este starea pe care o am în momentul de față în legătură cu tâmpeniile făcute de premier și miniștrii din ultimii doi ani. După ce că trăim într-o țară care mai are un pic și ajunge la miraculoasele standarde al Somaliei, primul ministru Victor Ponta vine la Pitești să ne arate, încă o dată, ce înseamnă învățăturile „Ilici” și Năstase. Nu mai țin minte cum am ajuns să preiau subiectul Arpechim, încă din primele luni când lucram în presa argeșeană, dar, astăzi, am observat cu adevărat interesul pe care omul pus în fruntea Guvernului l-a arătat oamenilor care de aproape trei ani nu au ce să mai pună pe masă.

Un grup de protestatari l-au întâmpinat, după umila mea părere, cum se cuvine: huiduieli și înjurături. Reacția lui Ponta a fost una demnă de un om venit direct din cârciumă. A trecut pe lângă ei ca și cum nu ar fi existat. Nu îmi rămâne sî cred că pentru acei amărâți sloganul „Dreptate până la capăt” nu este altceva decât „Sărăcie până la moarte”. Cum Dumnezeule să fi atât de ignorant? E simplu. Epoca Năstase a demonstrate ce înseamnă ignoranța. „Tătucul” politic al actualului premier a demonstrat în nenumărate rânduri că e mai important ca în timpul mandatului să fi un egoist și să nu lucrezi pentru idioții care vor să își câștige o pâine cinstit pe meleagurile autohtone (amintim cazul „Mătușa Tamara”).

De câte ori deschid televizorul sau îl vad „face to face” am impresia că acel zâmbet meschin spune „dormi liniștit, mâine o să mai ai o taxa în plus” și, cu toate că tot astăzi s-a anunțat revenirea la construirea autostrăzii Pitești – Sibiu, „nu ne permitem, e prea mare. O să facem București – localitatea unui alt baron roșu.

Bun venit în România. Țara în care democrația și drepturile oamenilor sunt doar o cărticică de colorat pe care scrie „pentru retardați”.