Dar eu cu cine votez?

A început o nouă campanie electorală, o nouă perioadă în care politicienii fac vizite pe unde apucă pentru a obține voturile pentru un mandat de patru ani de somn. Nu mai contează că ești în casă, pe stradă sau în mașină, peste tot auzi aceleași promisiuni, care nu vor fi onorate în veci, ci sunt simple slogane de prostire a românului care încă mai are o fărâmă de speranță că ceva se va schimba.

Politica românească sau prostituție legală pe banii contribuabililor. Așa am ajuns să văd persoanele care au furat votul prostului de rând și au ajuns în Parlamentul României sau cel European. Ne e mai bine față de cum ne era acum 10 ani? Nu! Mai rău, da. Acorzi un vot, acorzi încredere, cel puțin în mod teoretic. Acum mai degrabă, votezi și pierzi.

Nu fac deosebiri între culoarea politică, toți sunt la fel, astfel mintea mea a fugit la opera lui Caragiale, „O scrisoare pierdută”, mai ales la pasajele în care votantul amețit bine de aburii alcoolului întreba în stânga și în dreapta „Eu cu cine votez?”. Oare toți românii sunt așa? Amețiți bine de minciunile politicienilor?

Doctrina nu se învață, se pasează!

Dispreț. Probabil aceasta este starea pe care o am în momentul de față în legătură cu tâmpeniile făcute de premier și miniștrii din ultimii doi ani. După ce că trăim într-o țară care mai are un pic și ajunge la miraculoasele standarde al Somaliei, primul ministru Victor Ponta vine la Pitești să ne arate, încă o dată, ce înseamnă învățăturile „Ilici” și Năstase. Nu mai țin minte cum am ajuns să preiau subiectul Arpechim, încă din primele luni când lucram în presa argeșeană, dar, astăzi, am observat cu adevărat interesul pe care omul pus în fruntea Guvernului l-a arătat oamenilor care de aproape trei ani nu au ce să mai pună pe masă.

Un grup de protestatari l-au întâmpinat, după umila mea părere, cum se cuvine: huiduieli și înjurături. Reacția lui Ponta a fost una demnă de un om venit direct din cârciumă. A trecut pe lângă ei ca și cum nu ar fi existat. Nu îmi rămâne sî cred că pentru acei amărâți sloganul „Dreptate până la capăt” nu este altceva decât „Sărăcie până la moarte”. Cum Dumnezeule să fi atât de ignorant? E simplu. Epoca Năstase a demonstrate ce înseamnă ignoranța. „Tătucul” politic al actualului premier a demonstrat în nenumărate rânduri că e mai important ca în timpul mandatului să fi un egoist și să nu lucrezi pentru idioții care vor să își câștige o pâine cinstit pe meleagurile autohtone (amintim cazul „Mătușa Tamara”).

De câte ori deschid televizorul sau îl vad „face to face” am impresia că acel zâmbet meschin spune „dormi liniștit, mâine o să mai ai o taxa în plus” și, cu toate că tot astăzi s-a anunțat revenirea la construirea autostrăzii Pitești – Sibiu, „nu ne permitem, e prea mare. O să facem București – localitatea unui alt baron roșu.

Bun venit în România. Țara în care democrația și drepturile oamenilor sunt doar o cărticică de colorat pe care scrie „pentru retardați”. 

Postare fără sens. Văd și plec

Trăim într-o lume anapoda.

Crescuți creștinesc, cu frică de oameni invizibili și duși la vot pentru că așa e normal.

Pe tot parcursul celor ceva ani de viață, bărbatul învață mai întâi să sugă la țâță, iar după să își arunce ochii după țâțe.

Femeia, la început învață să sugă la țâță, după, le vrea mai mari decât a putut să i le ofere gena, și învață pe parcurs să sugă pule.

Unele o fac din plăcere, altele pentru bani sau pentru funcții.

Asta e partea a doua.

Știu că nimic de mai sus nu are nicio noimă.

Nu-mi pasă.

Pe stradă vezi fetițe botoxate și sprâncene din creioane.

Un atuu pentru cocalarii fără creier.

Tot pe stradă vezi cocalari plini de steroizi.

Pizde ude după ei.

Un pletos pe Strada Mare.
E înjurat și jignit de marea masă de cocalari.
Merge mai departe.

Un ateu trece pe lângă biserică.
Nu se închină.
Babele îl fac pocăit sau satanist.
Nu-i bai.
Merge mai departe.

Trece o călugăriță, nimeni nu o bagă în seamă. Se oprește lângă un cerșetor. Parcă ar scoate un leu dintre țâțe. Se uită și pleacă mai departe.

La același cerșetor se oprește un bătrânel cu părul alb. Avea două pâini în mâinile stafidite de trecerea timpului. Îi oferă una. Cerșetorul aruncă cu pâinea după el. „Du-te-n pula mea de boșorog! Eu vreau bani!” îi replică omul străzii cu o venă din mijlocul frunții care mai avea un pic și împroșca trecătorii cu sânge.

Tot pe Centru, o familie cântă. Vor sa pună în seara asta o pâine pe masă. Oamenii trec nestingheriți cu iPhone-ul la ureche.

Vreau să scap de Pitești.

Fug.

Ajung în Vama Veche.

Cobor din autobuz. Văd un grup de punkeri.

Îmi cer un leu.

Le spun că n-am.

Mă opresc la Pirați.

Beau o bere. Nu imi ajunge, dar nu mai au Stejar.

Fug pe plajă.

Nu stau mult și îmi aduc aminte de ceva ce nu vream. 

Imi iau un PET de Skol la 5 lei.

Il beau.

Ma uit în jur și nu văd nimic interesant.

Am plecat. 

M-am plictisit.

Mă întorc în Provincie, la Pitești.

The King is dead! Long live Nicolescu!

Au trecut ani de când conducătorul judeţului a intrat în „conflicte” cu instanţele de judecată. Am fost printre muţii „scriitori” din presă care au relatat neregulile făcute de bătrânul preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş. 

Din 2011, Nicolescu a început o luptă acerbă cu Justiţia, care rând pe rând a pierdut-o. Ba a câştigat unele recursuri, ba le+a pierdut, dar în final verdictul a fost nefavorabil în privinţa sa: trebuie să lase afacerile CJ pentru un simplu post de funcţionar public. Asta, oricum va fi până în momentul în care concediul său se va termina şi va trebui să înfrunte realitatea.

Au trecut ani în care fostul preşedinte al CJ Argeş a tăiat şi a spânzurat în privinţa investiţiilor, dar şi a banilor daţi către primării. Toată această „poveste de iubire” a ajuns la un sfârşit precum preconiyau mulţi argeşeni, dar rezultatul va trebui să rămână aşteptat. Va fi un interimat pe o perioadă de şase luni, cel mai probabil preluată de vicele CJ, Florin Tecău, care va fi micuţa marioneta a lui Nicolescu. Cu toate că baronul nu va mai avea drept de semnătură, deciziile vor fi luate din umbră şi interimarul va hotărî prin punctul de vedere al „Vecinului”.

Argeşul a fost un judeţ roşu şi va rămâne la fel! 

Cine are nevoie de credință când avem biserici?

Nu am crezut vreodată că îndoctrinarea religioasă va ajunge în secolul XXI să pună stăpânire în așa hal pe rațiunea omului modern. Dar, uite că se întâmplă acest lucru. Creștinii au reușit să închidă paginile "Iisus Hristos", "Dumnezeu", "Zeus" şi suspendarea voluntară a altora prin campania masivă pe care au făcut-o pe Facebook.

Prin acest act a fost încălcată, în primul rând Constituția Ronâniei care prevede clar prin articolul 21că "libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale.". În al doilea rând nu văd de ce să nu îmi urmez raționamentul și să mă iau dupa o idee creată pentru a manipula sau pentru a câștiga sume impresionante de bani care se duc la „slujitorii Domnului” și în construcția de monumente care ar bate oricând și cele șapte minuni ale lumii antice.

Nu cred că mai trăim în Evul Mediu când regii erau supuși Papei de la Roma și când orice „necredincios” era torturat până la ultima suflare pentru că nu credea într-unul dintre cei Dumnezei – cel catolic sau cel ortodox. Tind să cred că încă mai există o fărâmă de libertate prin care omul modern poate decide dacă își va lăsa copilul să nu participle la orele de religie unde se pompează informații dintr-o carte tradusă de miliarde de ori (în majoritatea cazurilor de către biserică) sau că omul evoluat din ziua de azi poate trece de ideea „Mă va pedepsi Dumnezeu dacă nu îl finanțez pe părinte să își ia ultimul model de Lexus”.

Am scris de atâtea ori, în prezent, cu toate că oamenii mor de cancer și de alte boli incurabile, într-un stat care se crede modern o mare parte din fondurile bugetului de stat se duc către biserică pentru construcția de noi lăcașe de cult (amintesc că o dată la trei zile apare unul nou) și nu spre cercetare. Românii au o istorie în medicină, dar din momentul în care biserica a preluat din nou frâiele economiei ne putem lua la revedere de la a mai descoperi ceva nou.

Am spus-o și o să mă repet de câte ori este nevoie: nu cred în existența unui Dumnezeu, Allah sau oricare alt nume dat de oameni pentru o nevoie sclavagistă.