Se afișează postările cu eticheta biserica. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta biserica. Afișați toate postările

vineri, 11 martie 2016

BOR şi cheta neîncetată

De aproape două mii de ani Biserica a încercat să fie instituția care stă la baza tuturor decizilor. Timp de sute de ani a reușit, aducând în prin plan puterea dumnezeiască. Regii și împărații au post puși pe tron, conform tradiției, sub îndrumarea Vatican. Nimeni nu avea dreptul de a spune nu, altfel era pedepsit cu pedeapsa capitală.
Chiar dacă timpul a trecut, cruciadele moderne continuă, mai ales în timpul campaniilor electorale. Bugetul din acesta an aprobat de Guvern este primul care nu include donații către construirea Catedralei Mântuirii Neamului, iar imediat au începu să spună că sunt discriminați. Ok, de ce am nevoie de un loc în care să mai aud niște babe vorbind despre ce a făcut vecina de la etajul 3? De ce să mă duc într-un loc în care majoritatea persoanelor sar pe popă și mai au un pic și îl violează pentru a-l atinge pe omul lui Dumnezeu? Sincer, vreau spitale, vreau școli, vreau orice altceva în afară de niște clădiri care nu fac altceva decât să consume fonduri fără sens.
Mă chinui de peste zece ani să înțeleg care este rolul BOR în România. Am încercat să fiu un om credincios până am citit un pic despre ideea de credință normală, iar atunci am încălcat prima dogma a bisericii: „crede și nu cerceta”. Ușor, ușor am pus mâna pe BibORlie, Coran și Istoria marilor religii. Atunci mi-am dat seama ce înseamnă totul. Omul are nevoie de ceva superior pentru a fi mai ușor de supus.
Revenind la credința în masă și cum reușesc „oamenii Domnului” să facă absolut ce vor fără a avea repercursiuni din partea statului. Este mult mai ușor să câștigi un vot prin Biserică decât să o faci cu fapte reale. Popa spune, sateanul votează. Popa vrea, popa primește.
Suntem în secolul 21 și încă totul se învârte în jurul unor clădiri impozante cu trei turle și al unui cler care stă cu mâna întinsă la stat. Nimeni nu vrea să ofere ceva către oamenii care stau cu mâna întinsă (și aici mă refer la pensionarii care sunt nevoiți să iasă în stradă pentru că au pensia de 200 lei și a persoanelor cu handicap pe care nu îi acceptă nimeni la muncă), ei pur și simplu vor să primească, nimic mai mult.

Va urma.

miercuri, 29 ianuarie 2014

Cine are nevoie de credință când avem biserici?

Nu am crezut vreodată că îndoctrinarea religioasă va ajunge în secolul XXI să pună stăpânire în așa hal pe rațiunea omului modern. Dar, uite că se întâmplă acest lucru. Creștinii au reușit să închidă paginile "Iisus Hristos", "Dumnezeu", "Zeus" şi suspendarea voluntară a altora prin campania masivă pe care au făcut-o pe Facebook.
Prin acest act a fost încălcată, în primul rând Constituția Ronâniei care prevede clar prin articolul 21că "libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale.". În al doilea rând nu văd de ce să nu îmi urmez raționamentul și să mă iau dupa o idee creată pentru a manipula sau pentru a câștiga sume impresionante de bani care se duc la „slujitorii Domnului” și în construcția de monumente care ar bate oricând și cele șapte minuni ale lumii antice.
Nu cred că mai trăim în Evul Mediu când regii erau supuși Papei de la Roma și când orice „necredincios” era torturat până la ultima suflare pentru că nu credea într-unul dintre cei Dumnezei – cel catolic sau cel ortodox. Tind să cred că încă mai există o fărâmă de libertate prin care omul modern poate decide dacă își va lăsa copilul să nu participle la orele de religie unde se pompează informații dintr-o carte tradusă de miliarde de ori (în majoritatea cazurilor de către biserică) sau că omul evoluat din ziua de azi poate trece de ideea „Mă va pedepsi Dumnezeu dacă nu îl finanțez pe părinte să își ia ultimul model de Lexus”.
Am scris de atâtea ori, în prezent, cu toate că oamenii mor de cancer și de alte boli incurabile, într-un stat care se crede modern o mare parte din fondurile bugetului de stat se duc către biserică pentru construcția de noi lăcașe de cult (amintesc că o dată la trei zile apare unul nou) și nu spre cercetare. Românii au o istorie în medicină, dar din momentul în care biserica a preluat din nou frâiele economiei ne putem lua la revedere de la a mai descoperi ceva nou.
Am spus-o și o să mă repet de câte ori este nevoie: nu cred în existența unui Dumnezeu, Allah sau oricare alt nume dat de oameni pentru o nevoie sclavagistă.