Au trecut ani de când conducătorul judeţului a intrat în „conflicte” cu instanţele de
judecată. Am fost printre muţii „scriitori” din presă care au relatat
neregulile făcute de bătrânul preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş.
Din 2011,
Nicolescu a început o luptă acerbă cu Justiţia, care rând pe rând a pierdut-o. Ba
a câştigat unele recursuri, ba le+a pierdut, dar în final verdictul a fost
nefavorabil în privinţa sa: trebuie să lase afacerile CJ pentru un simplu post
de funcţionar public. Asta, oricum va fi până în momentul în care concediul său
se va termina şi va trebui să înfrunte realitatea.
Au trecut ani în
care fostul preşedinte al CJ Argeş a tăiat şi a spânzurat în privinţa
investiţiilor, dar şi a banilor daţi către primării. Toată această „poveste de
iubire” a ajuns la un sfârşit precum preconiyau mulţi argeşeni, dar rezultatul
va trebui să rămână aşteptat. Va fi un interimat pe o perioadă de şase luni,
cel mai probabil preluată de vicele CJ, Florin Tecău, care va fi micuţa
marioneta a lui Nicolescu. Cu toate că baronul nu va mai avea drept de
semnătură, deciziile vor fi luate din umbră şi interimarul va hotărî prin
punctul de vedere al „Vecinului”.
Argeşul a fost un judeţ roşu şi va rămâne la fel!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu