Rockul românesc - între plăcere și portofel

Văd în fiecare zi aberații din ce în ce mai mari în muzica românească. Acest lucru este vizibil, de foarte mult timp, în genurile pop, dance, manele ș.a.m.d. Marea bubă vine în momentul în care goana după bani sau fițele de mari staruri vin din partea artiștilor rock, care pe vremuri erau destul de uniți și nu aruncau cu noroi unii în alții sau în fani.

Cele mai recente exemple sunt ale trupelor IRIS și Phoenix, care pe vremuri erau monștrii sacrii ai rockului românesc. Acum sunt două epave batjocorite de vreme și de fumurile create. Argumentele sunt destule, și extrem de vizibile. Phoenix au trecut prin Ț formule într-o încercare eșuată de a reveni la calitatea pe care o aveau odinioară, dar fără cel mai mic succes. Solistul, Nicu Covaci, a îmceput să alerge după bani încercând să își umple buzunarele cu bani procedând ca un „hauiduc” care stă îm Parlament.

Pe cealaltă parte, vorbim de IRIS. De când a plecat Minculescu a apărut o instabilitate imensă între membrii trupei. Nelu Dumitrescu a încercat să îl aducă pe „defunctul” solist Toni Șeicărescu, dar cu ce rezultat? Nici unul. Acesta, după doar șase luni a început să își ia lumea în cap și să se gândească că ar fi mai bine să se întoarcă la cântat de balade pentru fetișcane de 14-15 ani la Direcția 5.

Despre calitatea muzicii pe care o produc acum așa zișii „grei ai muzicii” românești nu are rost să mai comentez. De la album la album se vede clar cum fiecare ritm devine mai slab, cum fiecare solo de chitară e făcut mai în dezgust decăt precedentul și lista poate continua la nesfârșit.

Întrebarea mea și motivul pentru care am început să îmi aștern gândurile de mai sus într-o pagină de Word este de ce trupele bune, care chiar dacă nu sunt cunoscute atât de mult sau nu sunt așa ascultate nu încep să își arate colții unii la alții și să gândească cu portofelul? Din punctul meu de vedere, trupele precum Celelalte Cuvinte, Travka, Krypton și altele încă mai urcă pe șcenă cu același entuziasm ca acum 10-20-30 de ani și încă pun în prim plan dorința de a le demonstra fanilor că încă se mai poate face muzică din plăcere.