Tind să cred din ce în ce mai
mult că religia nu a ajuns altceva decăt o boală mintală de care oamenii
obişnuiţi se folosesc pentru a arăta cât de nemiloşi şi idioţi sunt. Nu am
ajuns la această concluzie întâmplător ci faptele pe care „adevăraţii creştini”
le fac la pupăturile în masă, duminica la Biserică şi, nu în ultimul rând,
istoria.
Încă de la răspândirea creştinismului, oamenii au încercat să oblige pe orice
necredincios să creadă prin diverse metopde precum cruciadele sau torturi infernale.
Dar pentru ce? Pentru un „om invizibil care trăieşte în cer, care vede orice
mişcare pe care o faci şi care te va trimite în iad să suferi, sa te înneci, să
arzi, dar care te iubeşte” (George Carlin). Acest aspect mi se pare absolut
hilar, este o „divinitate” care te iubeşte, dar în acelaşi timp te va face să
suferi pentru o eternitate.
Revenind la perioada contemporană, nu este un lucru neştiut că de fiecare
dată când se scot mumii stafidite la pupat, creştinii fac mai multe aşa zise
păcate decât ar face într-o zi normală: se bat, se îmbrâncesc, înjură ca
românul de ce-i vine în minte şi lista poate continua, dar în acelaşi timp sunt
creştini.
Nu mai zic despre adunările de duminică pentru liturghie când toată floarea
vestită a tinerilor de peste 70 de ani se strâng la bârfă în biserică. Dacă ar
exista un loc unde poţi afla orice despre vecini sau ce a vorbit ponta la
televizor toată săptămâna, acel loc este biserica.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu