BOR şi cheta neîncetată

De aproape două mii de ani Biserica a încercat să fie instituția care stă la baza tuturor decizilor. Timp de sute de ani a reușit, aducând în prin plan puterea dumnezeiască. Regii și împărații au post puși pe tron, conform tradiției, sub îndrumarea Vatican. Nimeni nu avea dreptul de a spune nu, altfel era pedepsit cu pedeapsa capitală.

Chiar dacă timpul a trecut, cruciadele moderne continuă, mai ales în timpul campaniilor electorale. Bugetul din acesta an aprobat de Guvern este primul care nu include donații către construirea Catedralei Mântuirii Neamului, iar imediat au începu să spună că sunt discriminați. Ok, de ce am nevoie de un loc în care să mai aud niște babe vorbind despre ce a făcut vecina de la etajul 3? De ce să mă duc într-un loc în care majoritatea persoanelor sar pe popă și mai au un pic și îl violează pentru a-l atinge pe omul lui Dumnezeu? Sincer, vreau spitale, vreau școli, vreau orice altceva în afară de niște clădiri care nu fac altceva decât să consume fonduri fără sens.

Mă chinui de peste zece ani să înțeleg care este rolul BOR în România. Am încercat să fiu un om credincios până am citit un pic despre ideea de credință normală, iar atunci am încălcat prima dogma a bisericii: „crede și nu cerceta”. Ușor, ușor am pus mâna pe BibORlie, Coran și Istoria marilor religii. Atunci mi-am dat seama ce înseamnă totul. Omul are nevoie de ceva superior pentru a fi mai ușor de supus.

Revenind la credința în masă și cum reușesc „oamenii Domnului” să facă absolut ce vor fără a avea repercursiuni din partea statului. Este mult mai ușor să câștigi un vot prin Biserică decât să o faci cu fapte reale. Popa spune, sateanul votează. Popa vrea, popa primește.

Suntem în secolul 21 și încă totul se învârte în jurul unor clădiri impozante cu trei turle și al unui cler care stă cu mâna întinsă la stat. Nimeni nu vrea să ofere ceva către oamenii care stau cu mâna întinsă (și aici mă refer la pensionarii care sunt nevoiți să iasă în stradă pentru că au pensia de 200 lei și a persoanelor cu handicap pe care nu îi acceptă nimeni la muncă), ei pur și simplu vor să primească, nimic mai mult.

Va urma.

Dad ...

Sunt peste 15 ani de cand sunt discutii despre o persoana importanta din viata mea care, din pacate, a trecut in lumea umberelor. Tatal meu a fost un militar ca profesie si asa a ramas pana in ultima secunda si a avut taria sa se intoarca din mortis i sa dea sfaturi.

Imi e dor de momentele in care imi povestea cum Mihai Viteazul castiga batalia de la Calugareni, sau cum Eliade a reusit sa facao istorie a religiilor . Era un om cu o statura. Eu sunt mic, eu sunt slab fata de cum era el.

Imi aduc aminte, acum vreo 12 ani fratele meu m-a intrebat daca mi-as fi dorit sa imi fie tata si raspunsul meu, ca un copil needucat, a fost ca “nimeni nu il poate inlocui pe tata” si am vazut o mandrie pe fata fratelui meu de nedescris. Suntem doi oameni care, intr-un fel sau altul ii semanam si ii multumim pentru mostenirea pe care ne-a lasat-o din pnct e vedere cultural si tot ce inseamna invatatura a familiei.

Am aproape 25 de ani, sunt un copil care sta si se gandeste ce osa faca in viitor si mereu ii vine in minte “ c ear face tata?”

                Tatal este tata si nimeni il poate inlocui